Mintea
Dacă psihologia ne prezintă perspectiva “minții” din punct de vedere al facultăților cognitive și de procesare a sentimentelor și emoțiilor, neurostiinta vine și ne explică “DE CE” gândim ceea ce gândim, de unde “ni se trage” și ce putem face să redevenim stăpâni asupra emoțiilor și gândurilor noastre.
Încă din trecutul nostru, pe când ne vânam hrana sau eram chiar vânați (:)), s-au creat legături neuronale care ne-au sprijinit în evoluție, ca și mecanisme de supraviețuire. Dacă eram urmăriți de un leu, într-o fratiune de secundă, amigdala noastră (parte a sistemului limbic din creier) transmitea informația către o altă parte a creierului (hipocamp) –tezaurierul memoriei noastre- și solicita o “evaluare”, respectiv, dacă ne-am mai întâlnit cu situația aferentă sau nu. Dacă “tezaurierul” răspundea afirmativ, amigdala transmitea o reacție imediată corpului (“lupta/fugă/îngheț”), cu scopul protejării noastre.
Odată ce corpul primește acest impuls, reacția este imediată, creierul produce o serie de hormoni de stres (cortizol, adrenalină) prin care încearcă să ne salveze de la potențiale pericole.
Însă, în viață noastră actuală, leii din savană au fost înlocuiți cu persoane din imediată noastră apropiere sau chiar cu necunoscuți, în situații aparent banale (de exemplu: situațiile explozive din trafic). Răspunsul la stresori este, de multe ori, exagerat, din cauza acestei predispoziții ancestrale de a “vedea” mai întâi pericolul.
De aici și neputința de a gândi rational:
Datele ne confirmă faptul că, odată pusă în mișcare reacția la stres, pierdem 75% din capacitatea cognitivă a creierului!
Asadar, prin “natura” noastră, acordăm mai multă atenție emoțiilor negative decât celor pozitive.
Însă, exista “leac” (:)).
Astfel, neuroștiința ne arată cum să facem tranziția spre o abordare sănătoasă a lucrurilor:
1. SCHIMBAREA PERSPECTIVEI
Optimizarea modalității de a gândi/ de a te raporta la o situație, conduce la schimbarea impactului emoțional asupra ei.
2. OBSERVĂ-ȚI PROPRIILE GÂNDURI – de la a fi “victima” gândurilor și emoțiilor tale, la a le fi observator. Prin dezvoltarea capacității de a fi propriul observator, a felului de a gândi (ce fel de gânduri îți trec prin minte și ce emoții adiacente există), ajungi să conștientizezi cât de fluctuante sunt gândurile, faptul că nu te reprezintă întru totul, sunt temporare și de aceea e nevoie să le “lași să plece” (pe cele care nu îți fac bine).
3. ANTIDOTUL EMOȚIONAL: CULTIVĂ EMOȚIILE OPUSE (exemplu: judecata-compasiune; tristete-bucurie; frica-siguranta; dezamagire-gratitudine etc).
CORPUL – radiograful stărilor noastre emoționale
Închide ochii și adu-ți aminte de ultima dată când te-ai simțit îndragostit. Cum ai simțit iubirea? Aveai “fluturi în stomac” sau simțeai cum ți-o ia inima la trap?
Când oamenii de știință au realizat un experiment pe un grup de indivizi, i-au rugat să descrie în ce zone ale corpului simțeau diferite emoții. Astfel, au descoperit că aceste experiențe sunt foarte similare, chiar dacă oamenii provin din culturi diferite.
Mai exact, oamenii au declarat că fericirea și dragostea declanșează activitate în aproape întregul corp, în timp ce depresia se resimte la nivelul brațelor, picioarelor și capului. Pe de altă parte, se pare că frica și pericolul declanșează senzații puternice la nivelul pieptului, mânia fiind şi ea o emoţie care activează braţele.
Sistemul nostru emoțional din creier trimite semnale către corp, pentru ca noi să putem face față situației: dacă vezi un șarpe, sistemul tău nervos crește ritmul cardiac și nivelul de oxigen care ajunge în muşchi, pentru că tu să reușeșți să ieși cu bine din situație. Este sistemul automat “implantat” în noi de natură.
Dr. Ryke Hamer, fondatorul conceptului Nouă Medicină Germană (GNM), trăind propria experienţă, a cercetat şi demonstrat care este motivul pentru care apar bolile oncologice (şi nu numai), oferind şi metodă prin care acestea pot fi vindecate. Dr. Hamer a tratat cu succes peste 31.000 de pacienţi doar stând de vorbă cu ei. Revenirea la normal apare imediat ce s-a rezolvat conflictul interior.
Kelly Turner, cercetătoare, PhD – California University, scriitoare, a călătorit în 10 țări unde a cercetat 1500 de cazuri de cancer care au intrat în remisie fără ajutorul medicinei convenționale sau după ce această a eșuat.
Kelly a identificat câțiva factori care au stat la baza vindecărilor pacienților cărora nu li se mai dădea nicio șansă de supraviețuire:
1. Preluarea controlului asupra sănătății (plimbări în aer curat, mișcare)
2. Intensificarea emoțiilor pozitive (schimbarea perspectivei, socializarea cu oameni cu o gândire pozitivă)
3. Includerea unei diete sănătoase
4. Întărirea corpului cu ajutorul suplimentelor, produselor naturale
5. Eliberarea de emoții captive, toxice (exprimarea lor, eliberarea din țesuturi, din mușchi, organe, din celule) – terapii care lucrează pe conexiunea minte-corp.
Joe Dispenza: “Gândurile tale îți condiționează mintea, iar emoțiile îți condiționează corpul”.
INIMA – câmpul energetic – ENERGIA VITALĂ
Oamenii de știință au descoperit faptul că, câmpul energetic al INIMII este mult mai puternic decât cel al creierului.
Institutul de Cardiologie din California a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim „inteligență inimii”.
Măsurătorile realizate au arătat că inima generaza un câmp electric care se extinde cu mult în afară corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, arătând ca un inel lat în jurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.
Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunica ea? Cum sunt transmise informațiile?… în primul rând prin EMOŢII.
Știință ne spune că atunci când simțim o emoție, ea este transpusă în energii electrice și magnetice corespunzătoare, care interacționează cu celulele corpului nostru și cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradițiile spirituale autentice.
Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inima au și o altă cauza la fel de importantă și anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie și în jurul cărora ne modelăm viețile. Deci nu numai emoțiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfață care transformă toate emoțiile și convingerile noastre în energii electromagnetice.
Undele electrice produse de inima sunt de 100 de ori mai puternice, iar undele magnetice de 5.000 de ori mai mari decât cele generate de creier. Astfel se explică de ce vindecarea se obține mai repede printr-o susținere afectivă decât doar printr-un proces de gândire; noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.
Cum ajungem să ne conectăm la această putere, la “inteligență inimii”, cum creăm coerentă între MINTE-CORP-INIMA?
Prin CONȘTIENTIZAREA felului în care gândim (ceea ce ne înconjoară arată acest lucru!), ÎNTELEGEREA și ACCEPTAREA unei SCHIMBĂRI DE PERSPECTIVĂ si IMPLEMENTAREA unor obiceiuri care te servesc (cu energia de a lua decizii dintr-o stare de claritate și prezență). Când devii conștient, începi să miști lucrurile dintr-un alt spațiu, din care simți că mintea se aliniază natural cu ceea ce îți dorești cu adevărat și că nu mai opune rezistență. Acela este momentul când realizezi CINE EȘTI, când te conectezi la puterea inimii. Este ceea ce se numește “a fi în flow”. Realitatea din jurul tău, se schimbă organic, fără efort și “struggle” din partea ta. Ca și cum toate piesele dintr-un puzzle își gasesc locul potrivit și creează imaginea perfectă.
BYRON KATIE: “Când NE OPRIM să ne opunem realității, acțiunea devine SIMPLĂ, FLUIDĂ, BLANDA și…NEÎNFRICATĂ.
Dacă vrei să explorezi acest teritoriu minunat, mintea umana împreună cu tot ceea ce formează credințele tale, te invit cu drag la o sesiune de explorare gratuita.
Iar daca ceea ce fac rezonează cu tine, îți voi fi partener în:
- redobândirea puterii și energiei tale
- depașirea sentimentului de epuizare și oboseală cronică
- îmbunătățirea performanței profesionale fără stres
- îmbunătățirea relațiilor tale
- atingerea obiectivelor în business IN TIMP CE te bucuri de viață.
Te aștept cu drag,
Magda Lemnaru – partener pentru REUȘITA ta!